DataFlows ALOP

Execuția bugetară și achizițiile, în același circuit

DataFlows ALOP este aplicația prin care instituțiile publice gestionează angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, împreună cu achizițiile care le preced. De la referatul de necesitate la ordonanțare, cu avizări, semnături și istoric pe fiecare document.

  • Document de fundamentare și ordonanțare pe formatul Ministerului Finanțelor
  • Circuite de avizare configurate pe controlul intern al instituției
  • Disponibil pentru achiziție prin SEAP
De ce DataFlows ALOP

Beneficii

În multe instituții, un referat de necesitate trece prin e-mailuri, dosare fizice și tabele ținute separat de fiecare compartiment. Nimeni nu vede sigur în ce stadiu e documentul, iar disponibilul bugetar se reconstituie la final din mai multe surse. Ce poți îmbunătăți organizatoric, chiar înainte de orice program, am adunat în ghidul cum optimizezi fluxul referatelor de necesitate.

DataFlows ALOP pune tot circuitul într-un singur sistem. Documentul pornește din compartimentul de specialitate, trece prin avizările stabilite de controlul intern, iar fiecare pas lasă o urmă. Disponibilul pe indicator se vede chiar în timp ce completezi formularul.

Semnarea unui document pe tabletă, cu bifă de aprobare

Un singur dosar, legat cap-coadă

Referatul, documentul de fundamentare, angajamentele și ordonanțarea sunt legate între ele și se deschid unul din altul.

Disponibilul, vizibil la completare

Pe fiecare indicator vezi totalul, suma rezervată, angajată și disponibilă, direct în formularul pe care îl completezi.

Avizare pe reguli clare

Semnatari obligatorii și opționali, număr minim de semnături, pași succesivi sau în paralel, pe fiecare tip de document.

Formatul Ministerului Finanțelor

Documentul de fundamentare și ordonanțarea se exportă în XML, conform schemelor MF, și ca PDF oficial precompletat.

Istoric complet

Fiecare acțiune, schimbare de stare și notificare trimisă rămâne în jurnal, cu utilizatorul și momentul.

Nomenclatoare fără programare

Clasificația bugetară, programele, codurile SSI și celelalte nomenclatoare se administrează direct din interfață.

Circuitul ALOP

De la referatul de necesitate la ordonanțare

Fiecare document pornește din cel anterior și preia datele lui, așa că nu se mai completează aceleași informații de mai multe ori.

Pasul 1

Referat de necesitate

Compartimentul descrie bunurile sau serviciile, valoarea estimată și sursa de finanțare. Referatul aprobat pornește achiziția și fundamentarea.

→
Pasul 2

Document de fundamentare

Secțiunea A, de la compartimentul de specialitate, și secțiunea B, de la controlul angajamentelor, cu rezervarea creditelor. Urmează decizia ordonatorului.

→
Pasul 3

Angajamente

Angajamentele bugetare se generează din fundamentarea aprobată, iar cele legale se leagă de contracte, cu numerotare pe fiecare an.

→
Pasul 4

Ordonanțare

Precompletată din fundamentare, cu beneficiarul, documentele justificative, recepțiile și plățile anterioare.

Detalii care contează în practică

  • Fundamentarea are revizii numerotate, iar istoricul fiecărei revizii rămâne disponibil
  • Dacă un document semnat se înlocuiește, pașii următori se resetează automat, ca să nu rămână aprobări pe o variantă depășită
  • O poziție din fundamentare poate alimenta mai multe angajamente, până la epuizarea soldului
  • La ordonanțare, sumele se validează, iar depășirea totalului din fundamentare este semnalată
  • Beneficiarii se salvează automat și se refolosesc; ordonanțările se pot importa din XML sau JSON
  • Pașii care nu se aplică unei operațiuni pot fi săriți doar cu motiv, care rămâne în jurnal
Achiziții

Achizițiile, legate de execuția bugetară

Flux de documente de achiziție, aprobate pe rând

Achiziția pornește din referatul aprobat și rămâne legată de el până la contract și recepții.

  • Planul anual al achizițiilor publice, pe ani și pe versiuni, importat din Excel sau CSV
  • Documentația de achiziție: tip, cod CPV principal și secundare, valoare estimată, durată, responsabil
  • Tabel de oferte și fișiere atașate, cu trimitere în circuitul de avizare
  • Contracte cu furnizorul verificat în registrul ANAF, acte adiționale și anexe legate de contractul inițial
  • Recepții pe contract și fișierele semnate păstrate la dosar
Buget

Bugetul, de la import la raportul de execuție

Bugetul instituției intră o singură dată în aplicație, iar fiecare angajament și ordonanțare îl actualizează.

Buget inițial

Import din Excel, pe baza unui șablon descărcabil: indicator, sumă anuală și sume pe trimestre.

Rectificări

Suplimentările și diminuările se înregistrează pe trimestre, cu numărul și data documentului care le aprobă.

Raport de execuție

Pe fiecare indicator: buget aprobat, angajamente bugetare și legale, ordonanțări și disponibil, cu export în Excel.

Avizare și semnături

Circuite de avizare pe controlul intern al instituției

Circuite de avizare

  • Circuit definit pe fiecare tip de document, cu pași obligatorii sau opționali
  • Semnatari stabiliți pe utilizator, rol, funcție, șef de departament sau înlocuitor
  • Număr minim de semnături pe pas, cu pași succesivi sau în paralel
  • Semnatarii unui document pot fi ajustați punctual, cu fiecare modificare trecută în jurnal
  • O listă unică „Aprobări” cu tot ce așteaptă semnătura ta, plus notificări în aplicație și pe e-mail

Semnătura electronică

  • Semnezi PDF-ul cu certificatul tău, ca până acum, și îl încarci în aplicație
  • Aplicația citește semnăturile din fișier: semnatarul și seria certificatului
  • Dacă certificatul corespunde contului tău, pasul din circuit se bifează automat, după confirmare
  • Poți interzice aprobarea unui pas fără documentul semnat atașat
  • Șabloanele de document pot conține câmpuri de semnătură pregătite pentru fiecare rol
Acces și date

Fiecare vede doar ce îi revine

Autentificare în doi pași

Parolă plus cod unic primit pe SMS sau pe e-mail la fiecare autentificare.

Drepturi pe departamente

Drepturi pe secții, pe datele proprii, ale departamentului sau pe toate; la un document au acces cei din circuit.

Căutare în toate documentele

O singură căutare în referate, fundamentări, angajamente, contracte și ordonanțări, filtrată pe drepturile tale.

Date separate pe instituție

Fiecare instituție are propria bază de date, cu backup automat și fișiere păstrate nemodificate.

Suport direct din aplicație

Semnalezi o problemă cu o captură de ecran atașată, iar tichetul se urmărește în aplicație.

Fără limită de utilizatori

Toate compartimentele instituției pot lucra în aplicație, fără limită de conturi.

Implementare

Cum pornim

Durata depinde de numărul de compartimente și de datele de preluat. O estimăm în scris după analiză.

1

Circuitele actuale

Stabilim împreună cine întocmește, cine avizează și cine aprobă fiecare document.

→
2

Configurare

Introducem departamentele, rolurile, circuitele și nomenclatoarele instituției.

→
3

Preluare date

Importăm bugetul, angajamentele și nomenclatoarele, inclusiv din aplicații mai vechi.

→
4

Instruire

Instruim compartimentele de specialitate, controlul angajamentelor și ordonatorul.

→
5

Pornire

Lucrăm alături de tine în primele săptămâni, apoi continuăm cu suport.

Întrebări frecvente

Întrebări pe care le primim des

Aplicația este disponibilă prin SEAP. Pentru detalii despre achiziție și ofertă, solicită o demonstrație.

Da. Semnezi PDF-ul cu certificatul tău, ca până acum, iar aplicația recunoaște semnătura din fișier și bifează pasul din circuit când certificatul corespunde contului tău.

Da. Documentul de fundamentare și ordonanțarea urmează formatul nou al MF: se exportă în XML, conform schemelor oficiale, și ca PDF oficial precompletat.

Da. Circuitele se configurează pe fiecare tip de document, după procedura de control intern a instituției.

Da. Am preluat deja buget, angajamente și nomenclatoare din aplicații mai vechi, inclusiv din baze de date FoxPro.

Fiecare utilizator vede documentele după drepturile lui: proprii, ale departamentului sau toate. La un document au acces și cei care fac parte din circuitul lui.

În cloud-ul DataFlows, cu o bază de date separată pentru fiecare instituție, sau pe serverul instituției, dacă preferi.

În lista „Aprobări” găsești tot ce așteaptă semnătura ta. Primești și notificări în aplicație și un e-mail cu documentele care te așteaptă.

Hai să vorbim despre procesul tău

Alege din nenumărate soluții gata de implementare sau explica-ne scenariul tău unic

DataFlows Rețele WiFi
DataFlows Pharma
keyboard_arrow_up